În zori, la Brașov.
Și eram ferm convins că voi fi singur în preumblarea „multpreamatinală” dar, imediat ce am trecut strada, înspre Biserica Neagră și mi-am întors capul către clădirea în care eram cazați, cu surprindere am remarcat patru santinele ce mă țintuiau tăcute, cu priviri de dincolo de timp, proprii ființelor pe dinaintea cărora s-au perindat, repetat, nenumărate și cam toate se doreau nemaivăzute și nemaiauzite.
Martorii curgerii implacabile a anilor, ironizând parcă meteahna „băgătorilor de samă”: ochii scurși în drum și coatele sprijinite pe pervaz, să nu care cumva să le scape câte ceva.
Prin ochi, omul vede lumina lumii (proverb grec), dar spațial se întinde doar cât vede cu ochii.
Cu buzele răsfrânte, pare-mi-se că tanti ține, cu mânie, pe cineva sub ochi.
În ochi mi-a sărit și ocheada ce evocă parcă expresia „ a râde cu ochii” sau „ a privi cu ochi buni…”
„În ochii îndrăgostiților, până și cuvintele sunt de prisos”, statuează un proverb portughez, iar Miguel de Cervantes a spus despre ochi că sunt limbile tăcute ale iubirii, poate și pentru că „ochii nu pot ascunde ceea ce inima simte” (proverb suedez), poate și pentru că „prin ochii iubirii, toți oamenii sunt frumoși” (proverb suedez). Și Victor Hugo a relevat un adevăr: „când îți vorbește o femeie, observă ceea ce îți spune cu ochii”, fiindcă „în dragoste, trei sferturi din ceea ce se spune se exprimă prin admirabila elocință a ochilor” (Honore de Balzac).
„În spatele fiecărui bărbat este o femeie care își dă ochii peste cap” – Jim Carrey.
„Ochii sunt reflectarea caracterului” – proverb persan. Din imagine, bate la ochi căutătura încruntată, ce șuieră: „Piei, din ochii mei !”
„Prin ochi se poate citi ceea ce tace gura” (proverb japonez) și că „privind în ochii cuiva, poți vedea mai mult decât îți poți imagina” – proverb african.
Oare pe cine mânca cu ochii, de atâta amar de drag ?
Are ochi la spate ? O, nu, dar cu toții simțim privirile ce ne fixează dindărăt.
Între patru ochi, cu ilustrul înaintaș, am aflat și o vorbă cu tâlc: „judecătorul n-are ochi, ci numai urechi”, căci nu-i deloc îngăduit să măsoare din ochi și să judece după ochi. Și cred că i s-ar potrivi și această urătură de ursitoare: „Să fie, să rămâie, bun ca pâinea, curat ca lacrima, drept ca trestia…”
A vedea cu ochii altuia ?!
Privirea este ecoul inimii (proverb francez), căci ochii sunt limbajul inimii (William Shakespeare), sunt luminătorii inimii (proverb arab), sunt rădăcinile inimii (proverb vietnamez), sunt mesagerii inimii (proverb thailandez), sunt ambasadorii inimii (proverb polonez) și doar prin ochi cuvintele își găsesc drumul spre inimă (proverb italian), căci numai „prin ochi inima își exprimă tainele” (proverb sârbesc). Gândim la fel, simțim la fel, indiferent de meridianele pe care am fost azvârliți de către soartă.
Cred că se vede cu ochiul liber: „cine știe carte, are patru ochi” – proverb românesc.
Pare împietrit în clipa în care făcea ochi dulci cuiva – ori îi trăgea cu ochiul – sau doar îi curgea ochii (îi alunecau, îi fugeau sau îi săreau, din cap) după careva, dragă ca lumina ochilor.
Un sfat, din copilărie aflat: „decât să deschizi gura, mai bine să deschizi ochii”, similar cu îndemnul: „când caști ochii, închizi gura”, dar cine să-l respecte…
Am făcut ochii mari, cât cepele, când am dat de „încremenitul” ai cărui ochi îi jucau în cap. Aduce cu un desfrânat nărăvit în rele, cu un bătrân ce nu sta „cu ochii la icoane, ci cu mintea la cucoane”, chiar dacă deja conștientiza: „ochii văd, inima cere, dar e rău când n-ai putere.”
Colțosul, numai ochi și urechi !
Ochii sunt oglinda sufletului (proverb idiș), sunt porțile sufletului (proverb indian), sunt fereastra sufletului (proverb englezesc), sunt stelele sufletului (proverb rusesc), sunt cântecul tăcut al sufletului (proverb coreean), căci în ei se ascund comorile sufletului (proverb egiptean), numai ochii dezvăluie puterea sufletului (Paulo Coelho) și tot ei „arată vârsta sufletului, fiind punctul de întâlnire dintre suflet și lume” – Ralph Waldo Emerson.
Fără a conta statutul, bisericesc sau lumesc, privirea proprietarului de trup echivalează cu zece gesturi și o sută de cuvinte.
A căuta pe cineva cu ochii, cheltuind în acest sens până și ochii din cap !
Se mai spune că ochii sunt captivanți datorită misterului pe care îl cuprind în ei.
Între timp, făcut-au ochi și perechile adormite sub acoperiș.
Cam asta o fi însemnând a face un lucru cu ochii închiși ?!
Într-o veche legendă a târgului de sub Tâmpa se povestește că în clădirea ce poartă inscripția ce stârnește surâsul celor ce-și ridică privirea din pământ, situată pe aleea pietonală principală (str. Republicii, nr.3o) funcționa pe timpuri un han foarte cunoscut unde Matei Corvin, în luna septembrie a anului 1467, pentru a lua personal pulsul societății, a făcut un scurt popas, fără a-și dezvălui însă identitatea, fiind anume îmbrăcat în straiele specifice târgoveților brașoveni și unde a servit o omletă numai bună de pus în blid la un cosaș, iar la plecare, sub farfurie, a ținut să lase următorul mesaj: „ Aici a fost regele Mathias, a mâncat șase ouă.”
Și revin la cercetașul din fronton, din ineditul observator.
Dante Aligheri spunea că trei lucruri am luat cu noi când am fost izgoniți din paradis: stelele nopții, florile zilei și ochii copiilor.
Și la îndemnul de a încerca să ne păstrăm privirea curată și îndelung cercetătoare de copil mai adaug: „Plăcerea durabilă a vieții e descoperirea lumii din nou. Cu adevărul sau cu eroarea ei; nu interesează… Dacă tinerețea sfârșește odată cu pierderea curiozității spirituale și cu căpătarea sentimentului fals că nu ți-a rămas nimic de aflat, viața încetează exact la momentul când copilul din personagiul nostru a murit, căci întâi descompunerile și hoitul se rostesc în sufletul viitorului cadavru. Ce lungești gâtul așa? Ce, tu n-ai un copil în tine? Ba da ! îl văd în ochii tăi bătrâni și albaștri. Stă în două coate, ca un înger în balcon, și se uită la câini.” – Vorbe-n doi, din volumul Pe o palmă de țărână, Tudor Arghezi