Author: Justeţe.ro

Înviere

„Domnul nostru a înscris promisiunea învierii nu numai în cărți, ci și în fiecare frunză a primăverii” – Martin Luther

„La fel ca și a te naște întâia oară, nu este nimic surprinzător să renaști; totul în natură este înviere” – Voltaire

ÎNVIEREA înseamnă IZBĂVIRE

Învierea, mântuirea morții și viața veșnică sunt miezul credinței creștine, dar să nu uităm că numai în „crucea noastră cea de toate zilele” aflăm portița ce ne conduce spre paradis, spre raiul promis, căci învierea, ce ne înalță și ne împlinește, presupune în prealabil un sacrificiu. Tocmai de aceea trebuie să ne ducem crucea suferințelor … Citește mai departe

Capul Beneșului (Munții Rodnei)

Muntele este o părticică din paradisul terestru ce poate fi privit şi în pripă, în treacăt, din maşină sau telescaun, dar dacă nu o facem îndelung şi temeinic, complet şi contemplativ, nu ajungem să-l cunoaștem și să-l înțelegem. Când nu i-am călcat cărările cu pasul tremurător de osteneală, având rucsacul în spate şi broboane de sudoare ce ni se rostogolesc de pe faţă pe gât, iar mai apoi pe şira spinării, nu ştim cu adevărat ce este muntele. Îl putem descoperi doar cutreierând potecile şi cotrobăind în măruntaiele lui. Îl putem pricepe numai dacă îl ascultăm cu atenţie, îl adulmecăm … Citește mai departe

Nicolae Bălan

Desaga e deosebită, fiind o dovadă a iscusinței țăranului român. E o simplă traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa, dar care prin aspectul său de cumpănă, de balanță, asigură o echilibrare a poverii purtate.

Cu o astfel de desagă intrăm fiecare pe poarta vieții veșnice și ne ducem în fața Domnului. În partea din față purtăm lucrurile bune făcute și valorile dobândite : milostenie, smerenie, dragoste, dreptate…, iar în partea din spate cărăm fărădelegile, patimile, slăbiciunile, metehnele, prilejurile ratate de a face fapte bune. Când va deșărta desaga în fața tronului marelui judecător, … Citește mai departe

Goana după avut

Traiul la țară, dus în urmă cu un secol, într-un sătuc retras, pitit printre coline și unde chiar și vulturul e nevoit să facă ocol, precum Caila Blăjenilor, era fără îndoială fascinant. Viața satului era frenetică și eternă, veșnicia având ca temelie ciclul vegetativ al naturii, și implicit calendarul precis și caracterul repetitiv al lucrărilor pământului. Toți se știau pe de rost, dintotdeauna și pentru totdeauna. Toți aflau de îndată toate câte se petreceau, ziua sau noaptea, în fiecare casă. Toți se căutau unul pe altul, fiind mereu alături, la bucurie și necaz. Nevoia de celălalt era acută și nimeni … Citește mai departe

Pădurea din Șesul Văii Budacului

În toamna anului trecut am vizitat câteva din bisericile vechi, clădite din lemn și piatră de strămoșii someșeni. Una dintre „bătrânele” m-a bucurat și încântat, căci își avea lăcașul restaurat, curat ca un pahar, aflat la adăpost de uitare și delăsare, lângă casa nouă a tinerilor ce o au în grijă, dar o altă „băbuță” m-a întristat, căci își avea sălașul însingurat, părăsit la o margine de sat, cu ochiurile de sticlă sparte, de parcă ar fi rămas a nimănui.

Țin să vă destăinui că același sentiment îl încerc de fiecare dată când mi-e dat să ajung în Pădurea din … Citește mai departe