Zmeu, Zmeoaică, Zmeurică…

După umila mea părere, în lumea basmelor românești – și nu numai – ZMEUL (fiul Babei Cloanța Cotoroanța), imaginat ca un uriaș cu statură impresionantă și puteri ieșite din comun, ca o întruchipare fabuloasă a forțelor răului, este întrecut pe palierul destul de aglomerat al personajelor negative numai de către lupul ce o înghite pe bunicuța (și pe „Scufița roșie”) ori care papă doi iezi (din cei trei) și, ca supremă batjocură, le pune capetele-n geam – adevărate povești de groază pentru adormit copiii.

Spre deosebire de „lupul cel rău” (o prejudecată populară ce ni se inoculează încă din copilărie), … Citește mai departe

Repere-pietricele

În vremurile tulburi pe care le traversăm, când omul dă impresia că a capitulat în fața mașinăriilor pe care le-a meșterit (devenind cel puțin dependent, dacă nu cumva chiar a fost legat cu lanțurile grele ale robiei), când spațiul se restrânge – și distanțele se scurtează -, iar timpul a luat-o la picior, în pas alergător, obișnuim să culegem cu brațul tot ce aflăm pe cale și să le clădim movilă în curtea sufletului, fără a le cerceta, căci nu mai e timp nici pentru arhivarea amintirilor, nici pentru decantarea impresiilor, nici pentru tragerea concluziilor, nici pentru efectuarea corecțiilor de … Citește mai departe

Vecinașii…

… adică, „în veci ți-s nașii”, în timp ce pronunția acestui cuvânt în limba engleză te duce cu gândul la NAIBA, cu înțelesul de diavol ( neighbor), iar în limba franceză la expresia „Voi sunteți sinele” (voisine), elocvente și pline de semnificații fiind și sinonimele folosite de români: apropiaș, împrejuraș, mărginaș, mejdaș, megieș…, toate evocând proximitatea vecinilor și imediata (indiscreta) lor apropiere.

Poate tocmai de aceea cu „Vecină, dragă vecină…” începe un vechi cântec de petrecere despre o vecină ce-și sfătuiește „șogorița” să-și țină bărbățelul bine, căci vine seara pe la ea și, miloasă fiind, îl ia și-l bagă-n casă, … Citește mai departe

Lângă securea războiului și pipa păcii

Cred că omul are ctitorită, în adâncul ființei sale, o ciudată dorință de cucerire teritorială, de apropriere, inclusiv prin viclenie ori violență, a spațiului folosit de celălalt, fără a aprecia, cum se cuvine, un binecuvântat răstimp prosper și pașnic. Cu ochii ațintiți pe gard, pe graniță, mereu nemulțumit de cât deține și întărâtat de ideea unuia „greu de cucerit”, omul a luat mereu cu forța pământurile și l-a prădat, fără pic de milă, pe aproapele său. În doar cinci decenii și fără a se mai repeta vreodată în istoria lumii, sub conducerea lui Ginghis Han (Genghis Khan), urmat de Hanul … Citește mai departe

În oglindă

Întrebat fiind despre factorii care distrug ființa umană, Minunatul Gandhi (i se datorează câștigarea independenței Indiei fără a se face uz de război) a dat, fără ezitare, un răspuns ce merită să fie de toată lumea cunoscut: „Politica fără principii, plăcerea fără angajament, bogăția fără muncă, înțelepciunea fără caracter, afacerile fără de morală, știința fără umanitate și rugăciunea fără caritate. Viața m-a învățat că lumea este amabilă dacă eu sunt amabil; că persoanele sunt triste dacă eu sunt trist; că toți mă iubesc dacă și eu îi iubesc; că toți sunt răi dacă eu îi urăsc; că există fețe zâmbitoare Citește mai departe