Făcând abstracție de concluziile marilor filosofi pe această temă echivocă, personal, cred, cu toată tăria, că bucuria, „bucuria de a trăi” frumos și bogat, constituie sensul și esența vieții oricărui om obișnuit. Odată ce conștientizăm beneficiile bucuriei de a trăi din plin (deplin), de a viețui intens și destins, încetăm, de îndată, să ne mai strecurăm, printre clipe, cu sufletul strâmtorat de stres și cu mintea plecată permanent în pământ, nemulțumiți de „puținul” pe care îl avem și înspăimântați de primejdiile pe care ni le închipuim împrăștiate peste toate locurile în care ne duc pașii. Și tot în fața bucuriei … Citește mai departe
Category: Despre justețe… și alte mărunțișuri esențiale
Drojdiile discordiei
Dacă, în genere, omul n-ar avea o părere foarte bună despre sine însuși și, în contra-pondere, o părere proastă despre aproapele său, nu ar râvni mereu la ce aparține altuia și nici nu ar adopta o atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și, implicit, de nesocotire a preocupărilor celuilalt, am avea, mereu, parte de pace și prosperitate.
„Scârba-i spornică” – glăsuiau bătrânii satelor – și ia amploare ca un bulgăre de zăpadă pornit pe pantă, în progresie aritmetică ( și într-o aritmie progresivă) potrivit principiului patentat încă din zorii istoriei: „unul spune azi două, într-o doară, celălalt răspunde mâine … Citește mai departe
Cruce-n cer, cruce-n pământ…
Descoperindu-le așezate în tot locul, atunci când mi s-au deschis ochii (minții), în cadrul căutărilor și cercetărilor inerente dobândirii puterii de înțelegere, recunosc că nu o dată m-am întrebat : în condițiile în care Isus Hristos nu a fost nici primul și nici ultimul condamnat la moarte executat în acest chip barbar, iar pe de altă parte chintesența acestei religii este dragostea – nu suferința – de ce totuși creștinii și-au ales ca semn distinctiv instrumentul de tortură frecvent folosit în Antichitate, pe care osânditul îl căra în spinare până la locul de execuție și pe care era pironit în … Citește mai departe
În oglindă
Întrebat fiind despre factorii care distrug ființa umană, Minunatul Gandhi (i se datorează câștigarea independenței Indiei fără a se face uz de război) a dat, fără ezitare, un răspuns ce merită să fie de toată lumea cunoscut: „Politica fără principii, plăcerea fără angajament, bogăția fără muncă, înțelepciunea fără caracter, afacerile fără de morală, știința fără umanitate și rugăciunea fără caritate. Viața m-a învățat că lumea este amabilă dacă eu sunt amabil; că persoanele sunt triste dacă eu sunt trist; că toți mă iubesc dacă și eu îi iubesc; că toți sunt răi dacă eu îi urăsc; că există fețe zâmbitoare … Citește mai departe
Rară-i recunoștința
Poate ca o premoniție a martirajului la care urma să fie supus, tocmai de către poporul pe care l-a înălțat și luminat, Nicolae Iorga spunea: „Cea mai mare recunoștință pe care o poți dori de la unii oameni e să nu-ți fie recunoscători” și tot el afirma pe tema obligațiilor morale ce incumbă înzestratului față de binefăcătorul său: „recunoștința e, înainte de toate, o datorie către tine”, „ e dobânda împrumuturilor sufletești”, iar „viața fiind un dar, nu-l da îndărăt decât cu toată cuviința și cu o deplină recunoștință”.
În același sens, în Talmud (cartea de învățături iudaice) se recomandă: … Citește mai departe