Despre justețe… și alte mărunțișuri esențiale – Page 11

Drojdiile discordiei

Dacă, în genere, omul n-ar avea o părere foarte bună despre sine însuși și, în contra-pondere, o părere proastă despre aproapele său, nu ar râvni mereu la ce aparține altuia și nici nu ar adopta o atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și, implicit, de nesocotire a preocupărilor celuilalt, am avea, mereu, parte de pace și prosperitate.

„Scârba-i spornică” – glăsuiau bătrânii satelor – și ia amploare ca un bulgăre de zăpadă pornit pe pantă, în progresie aritmetică ( și într-o aritmie progresivă) potrivit principiului patentat încă din zorii istoriei: „unul spune azi două, într-o doară, celălalt răspunde mâine … Citește mai departe

Cruce-n cer, cruce-n pământ…

Descoperindu-le așezate în tot locul, atunci când mi s-au deschis ochii (minții), în cadrul căutărilor și cercetărilor inerente dobândirii puterii de înțelegere, recunosc că nu o dată m-am întrebat : în condițiile în care Isus Hristos nu a fost nici primul și nici ultimul condamnat la moarte executat în acest chip barbar, iar pe de altă parte chintesența acestei religii este dragostea – nu suferința – de ce totuși creștinii și-au ales ca semn distinctiv instrumentul de tortură frecvent folosit în Antichitate, pe care osânditul îl căra în spinare până la locul de execuție și pe care era pironit în … Citește mai departe

În oglindă

Întrebat fiind despre factorii care distrug ființa umană, Minunatul Gandhi (i se datorează câștigarea independenței Indiei fără a se face uz de război) a dat, fără ezitare, un răspuns ce merită să fie de toată lumea cunoscut: „Politica fără principii, plăcerea fără angajament, bogăția fără muncă, înțelepciunea fără caracter, afacerile fără de morală, știința fără umanitate și rugăciunea fără caritate. Viața m-a învățat că lumea este amabilă dacă eu sunt amabil; că persoanele sunt triste dacă eu sunt trist; că toți mă iubesc dacă și eu îi iubesc; că toți sunt răi dacă eu îi urăsc; că există fețe zâmbitoare … Citește mai departe

Rară-i recunoștința

Poate ca o premoniție a martirajului la care urma să fie supus, tocmai de către poporul pe care l-a înălțat și luminat, Nicolae Iorga spunea: „Cea mai mare recunoștință pe care o poți dori de la unii oameni e să nu-ți fie recunoscători” și tot el afirma pe tema obligațiilor morale ce incumbă înzestratului față de binefăcătorul său: „recunoștința e, înainte de toate, o datorie către tine”, „ e dobânda împrumuturilor sufletești”, iar „viața fiind un dar, nu-l da îndărăt decât cu toată cuviința și cu o deplină recunoștință”.

În același sens, în Talmud (cartea de învățături iudaice) se recomandă: … Citește mai departe

Atențiune: Pe loc repaus!

Dacă după creație, și Domnul a simțit nevoia de o recreație (dedicând ziua a șaptea în acest scop), cred că și omul are trebuința de a-și comanda militărește: „Pe loc repaus!”, pentru echilibrare și recalibrare.

Nu știu dacă e vorba de un defect de fabricație ori de un viciu ascuns – dobândit pe parcurs -, dar pare inscripționat în fibra firii omului să-și dorească mai mult și mai sus, și când zice mult visează la cantități mari, la sorturi diferite, la intensități deosebite, la durate îndelungate și repetate în care să privească de sus, în care să fie dus pe … Citește mai departe