Category: Despre justețe… și alte mărunțișuri esențiale

Paragină

Orice casă părăsită, îmi stârneşte un sentiment de milă, şi mă înduioşează până la lacrimi, dacă e prăbuşită. Astfel de case, rămase în paragină, sunt proba vie a unei nepăsări prelungite, dovada unei delăsări imputabile, proprietarii nefiind preocupați, ca niște buni gospodari, să le păstreze, măcar în stadiul în care le-au primit, pentru a le da mai departe, oneros sau chiar gratuit, unor oameni mai diligenți.

Același sentiment îl încerc, și în raport de CFR-ul de altădată, de Căile Ferate Române, cum frumos erau intitulate. Atitudinea de indiferență (să nu spun incompetență), adoptată de guvernanți constituie, în opinia mea, un … Citește mai departe

Cumpăna

Nu o dată am fost surprins să constat că, în toate câte sunt, există un echilibru (uneori evident, alteori bine ascuns) în mersul lumii şi, implicit, în traiul omului. Întâmplător sau nu, mai devreme sau mai târziu, când poate nici nu te mai aştepţi, talerele balanţei se aşează cuminţi, în acelaşi drept, una lângă alta, sau starea cumpenei chiar se inversează.

Din întunericul pântecului de mamă ieşim într-o bună zi la limanul cu lumină, şi tot într-un pântec întunecat (de această dată al pământului), ne retragem la plecare. Pe scena lumii intrăm pe rând, dar ne ducem dincolo la întâmplare … Citește mai departe

Ziua morţilor

    Aproape în tot Ardealul, în data de  data de 1 noiembrie celebrăm Luminaţia (urmată cum nu se poate altfel de o noapte luminată în cimitire), preluată de la catolici care sărbătoresc frumos, chiar cu fast, ziua tuturor sfinţilor, cunoscuţi sau neştiuţi de nimeni. Termenul de Ziua Morţilor folosit pe alocuri nu e parcă cel mai potrivit. Mai degrabă e adecvat titlul de Ziua Străbunilor sau Sărbătoarea Strămoşilor. O mică parte din noua generaţie, trăind exclusiv pentru aici şi acum, iau în derâdere orice tradiţie, considerând o prostie şi o pierdere de vreme mersul la cei răposaţi din neamurile noastre. … Citește mai departe

Ziua recunoştinţei

      În ziua de azi, sentimentul de recunoştinţă pare unora o povară dificil de dus (altora li se pare  un adevărat jug), motiv pentru care binele primit e diminuat pe parcurs (şi implicit virtutea binefăcătorului ). Treptat, se trece de la expresia „la banii lui a fost o nimica toată”, la convingerea că „la poziţia şi puterea lui putea face şi mai mult”, sfârşind în credinţa „doar nu-i sunt dator pentru atâta lucru”. Ca atare, nu aştepta recunoştinţă, nici recunoaşterea unui merit incontestabil şi nici măcar un minim respect, fiindcă orice ai face, nu poţi atinge pragul de a fi vrednic … Citește mai departe