Category: Despre tot felul de lucruri

Cum e să fie… fără cătunie

Cântecele de cătănie din Ardeal sunt încărcate de emotivitate. Două dintre cele mai cunoscute spun: „Când era ca să-mi petrec / Da mi-o venit ordin să plec. / Ordin de la-mpărăție / să mă ducă-n cătănie.” (Ionuț Fulea) și respectiv „Frunză verde ca iarba / Tună drace-n ce-i tuna, / Tună-n hiru (firul) paiului / Și-n condeiu neamțului / Să nu poată altu scrie / Alți feciori în cătănie. / Mie cucu mi-o cântat / Neprânzit și necinat / În cătane de plecat. / Mie cucu mi-o horit /Necinat și neprânzit / În cătane de pornit. ” (Grigore Leșe)

Nici … Citește mai departe

La adăPOST

Cu mulți ani în urmă, bunicul Macedon mă învăța: „Nu-i destul, dacă omul doar se înfruptă dintr-o tăpsâie cu cartofi copți în ler și o cantă cu moare de cureci. E musai să-și plece și genunchii, să-și pună căpăstru la năravuri și la gura bogată și spartă.”

Postul are mai multe componente, fiind, înainte de toate, o provocare și o reală probă de încercare. Nu sunt nici atât de lesne – precum par – și nici grele din cale-afară (precum suntem tentați să credem) silințele de potolire existențială și de schimbare comportamentală. Ambele străduințe sunt însă absolut necesare căci, pe … Citește mai departe

Să trăiești în pas de dans

Într-o lume ce ne aleargă prin viață, în viteză, fără busolă și în care internetul caută să ne închidă în singurătatea celor patru pereți, tot se mai află câte o pasiune sau preocupare, ce reușește să „pună pe pauză”, măcar pentru câteva momente, vâltoarea, inclusiv virtuală, în care omenirea e tot mai tare prinsă. Un exemplu elocvent este și dansul, ce reprezintă, după părerea mea, și nu numai, cea mai elevată, mai elegantă și mai emoționantă artă, căci dansul nu se reduce la o simplă suită de mișcări ale corpului, executate pe un anume ritm muzical, el reprezentând și o … Citește mai departe

De la prieteni primite și tot la prieteni dăruite

Am dat astăzi peste câteva fotografii deosebit de frumoase, ce nu-mi aparțin, fiind primite de la câțiva prieteni dragi, dar care sunt vrednice de diseminare, de „dare mai departe”.

Dintotdeauna am considerat că ferice și bogat e omul care are prieteni buni, printre motivele de mare mândrie ale unei vieți numărându-se și prieteniile puternice, profunde, potrivite…

Dacă părinții, de pildă, sunt primiți de „fiul omului” ca pe un dat, ca pe un „dar de Crăciun” (la naștere), prietenii sunt culeși de către el din pomul vieții, nu cu mâna, ci cu sufletul înflorit și încărcat de încredere, mărinimie, sinceritate, onestitate, … Citește mai departe

Urme și umbre

„Inimile simțitoare cunosc acel ceas încântător când noaptea încă nu s-a lăsat și ziua a trecut, când ultimele raze ale amurgului își aruncă tonurile molatice și strălucirile lor bizare peste toate, înlesnind visarea ce se însoțește nedeslușit cu jocurile de lumini și de umbre. (…) Atunci iluzia își întinde aripile, își înalță sufletul în împărăția fanteziei…” – Nuvela „Punga”, Honore de Balzac

Într-adevăr, dacă „umbra zilei”, clar conturată, umblă umilă după dorințe deșarte, iar în pecetea pusă de „umbra nopții” omul descoperă urme de angelice aripi, în clipele pline de vrajă ale „apusului de soare”, și deopotrivă în ceasurile misterioase … Citește mai departe