În paradisul pierdut – încă de la început -, nici un petecuț de pământ nu era împrejmuit. Adam și Eva erau liberi ca pasărea cerului. Nu s-au legat de nici un gard, pentru a-l păzi cu strășnicie. Nici de dezlegat calul de gard nu se preocupau (încă n-aveau încurcături ce necesitau identificarea unei ieșiri onorabile) și nici de sărit garduri la „vecinul sau vecina, cu idila…” nu putea fi încă vorba.
Ce „minune minunată” a fost lumea la facerea ei, fără garduri (precum este întinderea mării, a muntelui, deocamdată) și cu felurite lemne pline de poame dulci, până când Creatorul, … Citește mai departe