Nu o dată m-am întrebat cum poți rămâne întreg la minte după ce ai fost împins în vâltoarea celei mai mari nebunii a omenirii, trăind de pe o clipă pe alta, cu moartea de mână călcând… și, mai ales, cât de scurt și de ușor e drumul de la stadiul de om obișnuit să mângâie la cel de fiară în stare să frângă viața unui necunoscut nevinovat și care sfârșește cărând conștiința încărcată a unui criminal în serie. Dar oricât aș cugeta pe aceste două teme tot nu pot pricepe ce dedublare are loc în mintea omului, în sufletul lui … Citește mai departe
Traversarea Munților Piatra Craiului
Precum esențele tari, ce se păstrează în sticluțe mici, tot așa și Munții Piatra Craiului sunt un depozitar de chintesență montană, un exemplu de raport just între cantitate și calitate, căci acest lanț muntos nu impresionează prin lungime sau prin lățime, ci prin faptul că e solitar și la vedere din mari depărtări; de sine-stătător, fără contraforturi ce pierd treptat din altitudine și fără a fi sprijinit, la capete, de subsuori, prin trecători; se înalță iute, spre ceruri, direct din codrul verde; are o culme curată, de calcar, foarte frământată și poteci ce au puse deoparte, pentru temerari, neasemuite frumuseți … Citește mai departe
Asinul și măslinul
La întâia căutătură, nu-s cinași deloc și totuși, deși are trupul scurt și capul mare cât o zi de post, asinul poartă în sine o doză de drăgălășenie, dată de ochii mari și urechile lungi, iar măslinul, chiar dacă nu are o coroană piramidală, iar frunzele bat într-o tentă prăfuită, de un verde-cenușiu, dă și el impresia de dichisire, de spilcuire.
În schimb, îndrăzneți și încăpățânați fiind amândoi, și cu personalități puternice, asinul și măslinul sunt, dincolo de orice îndoială, doi mari învingători. Măslinul, așa cum l-a lăsat Dumnezeu, cu trunchiul său chircit, chinuit, noduros, scorburos și răsucit e un … Citește mai departe
Anomalia de a fi afabil
În fiecare an ce mi-e dat să-l trăiesc, mă regăsesc în glasul și în privirea fiecărui copil ce mă colindă, dar dintre toți colindătorii ce mi-au trecut pragul în Ajunul acestui Crăciun mi-a rămas lipit de suflet un băiat de cinci-șase anișori care, după primirea darului, m-a întrebat dacă îi dau voie să mă îmbrățișeze. Dragul de el…, umbla și cu îmbrățișatul, nu doar cu colindatul, și mai-nainte de a-i răspunde afirmativ, mama lui, ce se afla la câțiva pași în spatele lui și care ținea de mână o fetiță și mai mititică, a încercat să-i scuze îndrăzneala: „Iertați-l… Îi … Citește mai departe
De la prieteni primite, și tot la prieteni dăruite
Se spune că romanticii au fost cei dintâi mari îndrăgostiți ai muntelui. Până la ei, cu excepția câtorva cutezători și vizionari aproape anonimi, nimeni nu s-a gândit la cunoașterea și cucerirea munților. Abia la îndemnul lui Jean-Jacques Rousseau: „să ne întoarcem la natură”, romanticii au pornit cu entuziasm spre munți, i-au descoperit și îndrăgit, deschizând un drum nou, nebătut spre ținuturile pline de poezie și de neprevăzut.
Și cum suntem la început de ianuarie, am decis să duc mai departe tradiția de a publica fotografiile primite ocazional de la prieteni pe parcursul anului recent încheiat, din dorința sinceră de a … Citește mai departe