Doar în doi, la Puzdrele, singurele…

Numai noi doi, adică eu și Andrei, într-o drumeție inițiatică, muntele având marele merit de a apropia oamenii și de a-i determina să se descopere, dilatând timpul și revărsându-l în discuții despre trăiri pe tărâmuri ce te impresionează adânc și de care sufletul îți rămâne strâns lipit prin bogatul rod al aducerilor-aminte.

Și țin să spun că nu o dată mi s-a întâmplat ca în minte să-mi încolțească un gând – lăsat neprelucrat -, sau să-mi înflorească o stare de spirit – pe lângă care am trecut în grabă -, pentru ca mai târziu să le aflu și la alții … Citește mai departe

CALEnDAR

În zilele noastre, când se vrea ca normalitatea – ancestrală – să nu mai fie necesară; când eleganta simplitate în alb-negru este denunțată public ca perimată și substituită, tot mai frecvent, și tot mai fervent de multicolor; când se cere lepădarea de datinile identitare și cultivarea mândriei de a fi atipic și globalist; când simfoniile (dar și romanele clasice în trei volume) sunt etichetate expresia incapacității creatorului de a sintetiza; când muzica ușoară e pusă la zid ca săracă și excesiv de sentimentală, mai sunt oameni care au tăria de a păstra, pe tărâm muzical, drumul ales, fără a se … Citește mai departe

Una-ntruna, pe la luna

Norman Vincent Peale cugeta cândva: „țintește către lună și chiar dacă ratezi, vei ateriza printre stele”, un gând similar rodind și în mintea lui William Clement Stone: „țintește către lună și dacă ratezi s-ar putea să nimerești o stea”. Desigur, respectivele îndemnuri de dezvoltare personală vizează, în principal, ridicarea ștachetei cât mai sus, în speranța că se va câștiga cât mai mult (fără a fi dezamăgit în caz de neatingere a obiectivului stabilit), dar ele pot fi folosite și ca punct de plecare în necesara încercare de depășire a așteptărilor pe care le-am așezat în calea pe care am apucat, … Citește mai departe

… de colț, sub bolți

Că dreptatea e o floare dalbă – și doar declarativ la toți dragă – ce răsare miraculos din mocirlă, precum orezul, abia în toamna anului 1993 am realizat mai pregnant, căci, pe atunci, sediul Judecătoriei Năsăud, unde am început ca judecător, era compus dintr-un coridor lung la parter, și o scară îngustă de care erau agățate, pe două etaje, câteva încăperi dificil de aerisit: la etajul 1 se afla biroul președintelui de instanță și al grefierului șef, biroul de executări și o sală de judecată neîncăpătoare, iar la etajul 2 compartimentul de arhivă-registratură și birourile judecătorilor (câte trei laolaltă) despărțite … Citește mai departe

Florin, către Sorin…

Cu mai bine de două decenii în urmă, iarna urcam în munți cu vânătorii, însoțind pe verticală vânătorul repartizat în ultimul ștand de pe versant și care, de regulă, era așezat la pragul golului alpin, eu fiind înarmat, ca de obicei, doar cu aparatul de fotografiat, după care, ieșind din bătaia armei tovarășului de drumeție, contemplam și fotografiam, într-o tăcere albă, absolută. Și-mi amintesc, de parcă a fost ieri, că ne aflam undeva deasupra Văii Rebrii, în acea zi calmă, de iarnă, și cădeau din cer puzderii de fulgi argintii când, deranjat de o goană făcută la mistreț, un urs … Citește mai departe