Plecând de la Erich Maria Remarque, ce remarca că „Noi vom trăi. Moare doar timpul” și de la Charles Baudelaire, ce amintea că „Timpul ne mănâncă pe nesimțite viața”, n-ar fi lipsit de sens să tragem concluzia că nimeni și nimic nu ne poate lua nemurirea, timpul înfruptând-se lacom numai din durata determinată a vieții, nu din veșnicia în care am fost botezați. Din acest motiv obișnuim să spunem că suntem într-o simplă vizită pe pământ. Suntem doar în trecere și căutăm neîncetat să devenim și să iubim, în timp ce ne îndreptăm cu pași siguri spre „acasă”, nu spre … Citește mai departe
Pasiunea vânătorii
„Vânătorul, ca unul care ispitește moartea, știe că Voia lui Dumnezeu e în toate. (…) De bună seamă că Dumnezeu dă fiecăruia ceea ce merită. Și nu altcândva ci atunci când darul e fie plata care doare, fie răsplata care bucură a faptelor și gândurilor noastre trecute.” – Sorin Gârjan, „Mai ții minte, suflete?…”
Cu aproape douăzeci de ani în urmă mi s-a oferit șansa de a urca iarna la munte cu o grupă de vânători, păstoriți cu grijă de inginerul silvic Emilian Horga și care aveau harul de a face din fiecare partidă de vânătoare un prilej de … Citește mai departe
Cum e să fie… fără cătunie
Cântecele de cătănie din Ardeal sunt încărcate de emotivitate. Două dintre cele mai cunoscute spun: „Când era ca să-mi petrec / Da mi-o venit ordin să plec. / Ordin de la-mpărăție / să mă ducă-n cătănie.” (Ionuț Fulea) și respectiv „Frunză verde ca iarba / Tună drace-n ce-i tuna, / Tună-n hiru (firul) paiului / Și-n condeiu neamțului / Să nu poată altu scrie / Alți feciori în cătănie. / Mie cucu mi-o cântat / Neprânzit și necinat / În cătane de plecat. / Mie cucu mi-o horit /Necinat și neprânzit / În cătane de pornit. ” (Grigore Leșe)
Nici … Citește mai departe
Culmea crucilor de fier a Colibiței
Dacă ne oprim un moment și ne rotim privirea dăm, răsfirate peste tot, de dovezile dualității în care ființează omul și lumea lui: pământ și apă; viață și moarte sortită pentru femeie și bărbat; trup (efemer) și spirit (etern), sălășluind în timp și spațiu; răsărit (soarele) urmat de asfințit (luna) pe întreg cuprinsul dintre cei doi poli; albul (lumina) are ca oponent negrul (întunericul); Dumnezeu (virtuțile) se luptă cu diavolul (viciile); binele și frumosul alternează cu răul și urâtul; plăcerile și bucuriile (aversul) vin la pachet cu suferințele și necazurile (reversul); drepturile sunt însoțite de îndatoriri… Și toate astea dinadins … Citește mai departe
La adăPOST
Cu mulți ani în urmă, bunicul Macedon mă învăța: „Nu-i destul, dacă omul doar se înfruptă dintr-o tăpsâie cu cartofi copți în ler și o cantă cu moare de cureci. E musai să-și plece și genunchii, să-și pună căpăstru la năravuri și la gura bogată și spartă.”
Postul are mai multe componente, fiind, înainte de toate, o provocare și o reală probă de încercare. Nu sunt nici atât de lesne – precum par – și nici grele din cale-afară (precum suntem tentați să credem) silințele de potolire existențială și de schimbare comportamentală. Ambele străduințe sunt însă absolut necesare căci, pe … Citește mai departe