Ionel Pop

Plecând de la Erich Maria Remarque, ce remarca că „Noi vom trăi. Moare doar timpul” și de la Charles Baudelaire, ce amintea că „Timpul ne mănâncă pe nesimțite viața”, n-ar fi lipsit de sens să tragem concluzia că nimeni și nimic nu ne poate lua nemurirea, timpul înfruptând-se lacom numai din durata determinată a vieții, nu din veșnicia în care am fost botezați. Din acest motiv obișnuim să spunem că suntem într-o simplă vizită pe pământ. Suntem doar în trecere și căutăm neîncetat să devenim și să iubim, în timp ce ne îndreptăm cu pași siguri spre „acasă”, nu spre … Citește mai departe

Pasiunea vânătorii

Vânătorul, ca unul care ispitește moartea, știe că Voia lui Dumnezeu e în toate. (…) De bună seamă că Dumnezeu dă fiecăruia ceea ce merită. Și nu altcândva ci atunci când darul e fie plata care doare, fie răsplata care bucură a faptelor și gândurilor noastre trecute.” – Sorin Gârjan, „Mai ții minte, suflete?…”

Cu aproape douăzeci de ani în urmă mi s-a oferit șansa de a urca iarna la munte cu o grupă de vânători, păstoriți cu grijă de inginerul silvic Emilian Horga și care aveau harul de a face din fiecare partidă de vânătoare un prilej de … Citește mai departe

Cum e să fie… fără cătunie

Cântecele de cătănie din Ardeal sunt încărcate de emotivitate. Două dintre cele mai cunoscute spun: „Când era ca să-mi petrec / Da mi-o venit ordin să plec. / Ordin de la-mpărăție / să mă ducă-n cătănie.” (Ionuț Fulea) și respectiv „Frunză verde ca iarba / Tună drace-n ce-i tuna, / Tună-n hiru (firul) paiului / Și-n condeiu neamțului / Să nu poată altu scrie / Alți feciori în cătănie. / Mie cucu mi-o cântat / Neprânzit și necinat / În cătane de plecat. / Mie cucu mi-o horit /Necinat și neprânzit / În cătane de pornit. ” (Grigore Leșe)

Nici … Citește mai departe

Culmea crucilor de fier a Colibiței

Dacă ne oprim un moment și ne rotim privirea dăm, răsfirate peste tot, de dovezile dualității în care ființează omul și lumea lui: pământ și apă; viață și moarte sortită pentru femeie și bărbat; trup (efemer) și spirit (etern), sălășluind în timp și spațiu; răsărit (soarele) urmat de asfințit (luna) pe întreg cuprinsul dintre cei doi poli; albul (lumina) are ca oponent negrul (întunericul); Dumnezeu (virtuțile) se luptă cu diavolul (viciile); binele și frumosul alternează cu răul și urâtul; plăcerile și bucuriile (aversul) vin la pachet cu suferințele și necazurile (reversul); drepturile sunt însoțite de îndatoriri… Și toate astea dinadins … Citește mai departe

La adăPOST

Cu mulți ani în urmă, bunicul Macedon mă învăța: „Nu-i destul, dacă omul doar se înfruptă dintr-o tăpsâie cu cartofi copți în ler și o cantă cu moare de cureci. E musai să-și plece și genunchii, să-și pună căpăstru la năravuri și la gura bogată și spartă.”

Postul are mai multe componente, fiind, înainte de toate, o provocare și o reală probă de încercare. Nu sunt nici atât de lesne – precum par – și nici grele din cale-afară (precum suntem tentați să credem) silințele de potolire existențială și de schimbare comportamentală. Ambele străduințe sunt însă absolut necesare căci, pe … Citește mai departe