Dualitatea o întâlnim în fiecare întâmplare și în fiecare interpretare, așa cum în fiecare om se confruntă Diavolul (răul) și Dumnezeu (binele). Mintea noastră are aspectul unui hățiș de gânduri, curate și necurate, șoptite de spiriduși, iar sufletul este un amestec de liniște și neliniște, după cum sunt proporțiile tăriilor și slăbiciunilor în aluatul din care suntem frământați.
Și muntele este un tărâm de luptă între alba acalmie și viul cel verde. Primăvara, zăpezile sunt împinse cu flori spre înălțimi, de unde, toamna, fulgii coboară veseli peste frunze.
Pentru a avea parte de două anotimpuri într-o singură zi am urcat în Corongișul Rodnei (1987 m altitudine). Nu din Valea Vinului, prin Dealul Popii, cum am făcut-o altădată, ci din Valea Anieșului, pe Valea Seacă, urmând mai întâi drumul ce urcă la cariera de marmură, iar mai apoi Piciorul Scorușetului.
După o astfel de drumeție montană, cu mii de pași și de priveliști, realizăm că este timp, destul, pentru toate câte sunt sub soare, dar nu-l drămuim cum se cuvine, ci ne batem joc de el, irosindu-l pe te miri ce nimicuri. Iar când ne înapoiem în văile mângâiate de soarele bun și blând, de toamnă, nu prea ne vine să credem, că am avut parte de un episod adevărat de iarnă, cu doar câteva ore mai-nainte. Aceeași senzație o încercăm după o nenorocire, când ne întrebăm dacă a fost real sau doar o nălucire.