Am în curtea casei mele un nuc aflat la început de drum. Acolo l-am găsit când am cumpărat terenul. Mă aștepta cuminte să vin. I-am pus alături doi mesteceni ce m-au urmat din „Ilva cea Mică” și-un foișor care, dintr-o eroare de meșter, a fost amplasat mult prea aproape de trunchiul lui. Pentru a nu lăsa vântul să-i provoace răni, tăcut și într-un chip plăcut, s-a îndepărtat de acoperiș vreo douăzeci de centimetri. Un nuc simțitor! Nu-l bat toamna cu bota. Nu cred că dă rod mai bogat, cum nu o face nici copilul care este prin violență educat. Mai … Citește mai departe
Author: Justeţe.ro
Adă toamnă acalmie!
Toamna târzie seamănă cu bătrânețea cea bună și blândă. Înainte de toate, amândouă sunt bogate în poame coapte, iar pivnițele-s pline, inclusiv cămara cu experiențe, căci vremea recoltării roadelor (când mâna se preschimbă-n greblă) a trecut de mult, fiecare rămânând cu ce a considerat și s-a încumetat să culeagă.
Păsările călătoare și marile ispite (nu și măruntele pofte pe bucate) au decolat deja spre alte destinații. Nici o adiere de vânt, necunoscută sau netrebnică, nu mai înfioară până la măduvă văzduhul. Soarele, înainte de apus, ca și soarta de om, și-a luat un chip bonom; cerul (chiar și cel de … Citește mai departe
O perspectivă părintească
Ce bogăție neasemuită ai pus, Doamne, în povara cu care l-ai încărcat pe om! Ce bulgăr de piatră prețioasă i-ai încredințat spre șlefuire și ce lung labirint i-ai dat de străbătut!
Nu știu dacă esența acestei însărcinări divine poate fi surprinsă de mintea unui om de rând. Nici elementele ei definitorii nu prea pot fi relevate și ordonate în câteva cuvinte.
Pe tapetul cotidian pot fi puse doar ipostaze, ipoteze și multe amintiri de neuitat.
Uitate momente și monumente
„ … Că și uitarea e scrisă-n legile omenești” – Ion Minulescu, „Trei lacrimi reci de călătoare”.
În raport de împrejurări și de „împricinați”, uitarea ba pare ca o binecuvântare, ca un leac, ca un dram de balsam, ba apare pe cărare ca un blestem, ca o lepădare de sine, ca un act culpabil de lașitate, de trădare… Cum mintea omului e slabă și strâmtă, iar memoria o sită, fără să vrem și fără să știm când și cum, obișnuim să dăm uitării – și ea le pune sârguincioasă într-un sac opac – chiar și câte un … Citește mai departe
Podoabele pădurii
Ori de câte ori le întâlnesc pe cale, cu prilejul pelerinajelor făcute prin pădurile patriei, aceste „mere otrăvite”, terne sau viu colorate, îmi aduc cu nostalgie aminte de bibelourile copilăriei și de o cunoscută poezie: „Iubire, bibelou de porțelan, / obiect cu existență efemeră / te regăsesc pe aceeași etajeră / pe care te-am lăsat acum un an… ” (Ion Minulescu).
Sculptate în lemn sau marmură ori confecționate din porțelan, metal, sticlă colorată, ipsos sau teracotă arsă, acestor obiecte miniaturale, deși lipsite de orice utilitate și valoare artistică, le revenea un decisiv rol decorativ în strădaniile de înfrumusețare a încăperilor … Citește mai departe