În munții cei cărunți, acum, când totul e tăcere de cristal, sub tavanul dalb și creștetul lipit de glie, florile dorm duse, în vise dulci, cu raze de soare, cu albine, cu picături de ploaie și adieri de vânt. Doar două stau de veghe la redeșteptare: ghiocelul și soața lui, brândușa, povestind în șoaptă despre câte au fost și iarăși o să fie.
Dacă natura poate renaște în fiecare primăvară, și spiritul nostru se poate reînnoi, cu bucurie, de Crăciun.