Pe timpuri, țăranii erau talpa țării. Ulterior, pentru o vreme, proletariatul (clasa muncitoare cum i se mai spunea) a devenit temelia societății. Astăzi nu poți preciza precis cine compune fundamentul. Un singur lucru e sigur: nu există o unică scară socială, ci mai multe, egale numeric cu criteriile de clasificare, putându-se configura ierarhii după averea agonisită, după salariul încasat, după nivelul studiilor efectuate, după gradul de morală sau de cultură… Ca atare, aprecierea cuiva presupune o analiză de ansamblu, realizată pe toate planurile personale, căci sunt oameni în care sălășluiesc laolaltă geniul și nebunia, sunt cetățeni „mari” cu caractere mici, fără principii, ce dau din coate pentru a se pricopsi, își calcă cuvântul, se bucură fățiș de răul altuia și nu fac nimic dacă nu le iese și lor măcar de o cafea, așa cum, dimpotrivă, sunt semeni săraci, ce strălucesc de sfințenie sau erudiție, dar care preferă să stea discret deoparte.
Indiferent că avem alură de nori călători sau destin de stele căzătoare, nu contăm în ecuația infinitului și a eternității. Este clar că veșnicia nu a fost sortită pământenilor, ci mișcarea și remodelarea. Oricât de importanți ne credem, nimeni nu e la adăpost de eșec, de căderea liberă, dar și cei care se trezesc trântiți la pământ de un faliment, de o fărădelege urmată de executarea unei pedepse penale privative de libertate sau de vreo altă cumplită năpastă, se pot ridica dacă o iau de la capăt, inclusiv ratații care ajung să-și facă veacul la birturi cu denumiri sugestive precum „La pufoaica ruptă” ori „Ultimul ban”.
Din păcate, nu doar acești oameni sunt jos, ci și cei care se preumblă benevol cu capetele plecate, pe drumurile încâlcite, întortocheate. Ca să avem parte de un orizont larg, curat, de o altă perspectivă asupra lumii, trebuie să ne înălțăm, să ieșim din tiparul în care ne-am înghesuit, să privim dincolo de deal, dincolo de dorințe, dincolo de pâine și de ziua de mâine. Altfel, riscăm să rămânem niște furnici rătăcite în desișul gliei, ce-și cară chinuite povara printre pașii grăbiți ai trecătorilor.
Pentru a zări măreția cerului, conturul crestelor și oaza de liniște, aflată doar puțin mai la dreapta, este absolut necesar să urcăm slobozi pe firul plăpând de pai, să punem mâna streașină la ochi și să cercetăm cu atenție depărtările și împrejurimile.
Și la firul ierbii viața e frumoasă… dacă deschiderea sufletească e suficient de generoasă.