Mi se pare un gest de nerecunoștință, față de creator, ori de câte ori sufletul e sărăcit de bucuria de a trăi și nu mai caută și construiește, pe parcursul traiului său cotidian, felurite prilejuri de îndestulare, de împlinire, de împodobire…, una dintre rețete fiind și adoptarea unui stil de viață disociat, căci dacă obișnuim să clădim, din lucrurile de făcut, o grămadă ținută în neorânduială și să facem câte ceva în fiecare zi – aiurea, alandala și amestecat (câte un pic din toate câte ne închipuim că trebuie neapărat) – intervine inevitabil, în timp, o senzație de greață, de … Citește mai departe
LET s GO TO GĂRGĂLĂU
Din dorința, ades exprimată, de a promova drumeția de masă – nu de performanță – și pentru a nu pierde prilejul autumnal (poate cel mai potrivit din tot timpul anului) de a o realiza, înțeleg să recomand un excepțional traseu montan, ce poate fi inclus în categoria „ușor de parcurs”, dacă ne rezumăm plimbarea prelungită la porțiunea de creastă cuprinsă între Șaua Galațului și Șaua Gărgălău (singura postată cu aspect vădit de bulevard din culmea principală a Munților Rodnei), sau pe palierul mediu de dificultate dacă optăm să urcăm și pe „doimiarii” ce poartă aceleași denumiri și care necesită o … Citește mai departe
Viziunea lui Hugo despre Dumnezeu
Bunicul Macedon mă povățuia, cândva, să nu mă bag unde nu mă pricep – și cu atât mai mult dacă nu mă privește -, să tac dacă n-am ceva temeinic de spus (și cu atât mai puțin să-mi dau cu părerea „în dorul lelii”, de pe margine) și să iau sama la ce zic marii cărturari despre Dumnezeul ce de multă vreme nu ne-a mai învrednicit cu vreo vorbă sau vedere. Și cum, chiar dacă am tot încercat, doar din limitele ultimului sfat niciodată nu i-am ieșit din cuvânt, astăzi, în prag de Ziua Crucii (pe timpuri, se suprapunea cu … Citește mai departe
B.(ă)D.(ă)ranii la munte și la mare
În anii copilăriei mele, iloanii mici erau mari gospodari și aveau o mulțime de bivoli prin ocol. Le ziceau diboli și pentru a nu pierde vremea, seară de seară, cu spălarea temeinică a ugerului întinat, țăranii împrejmuiau, cu trunchiuri de de măceș și de păducel, ochiurile de nă(Mall) răsfirate pe imaș și în care mărhăile negre – ce dădeau cel mai alb, mai gras și mai gustos lapte din lume – aveau obiceiul de a se tăvăli în miezul zilelor toride de vară, stratul de noroi protejându-i de soare. Indignați, peste-poate, că nu li se dă liber la scăldat în … Citește mai departe
Înfruntând „călindarul”
Pe filele trecutului, obișnuim să ne uităm ca mâța-n calendar, uitând câte și mai câte s-au perindat înaintea sosirii noastre pe pământ, iar la fiecare sfârșit de an, cu toții ne dorim să primim divinul dar de a mai face o tură completă de calendar, deși după ce purcedem pe noul drum – în spirală – ne rătăcim și ne irosim iarăși prin hățișul mărunțișurilor de prisos și fără folos.
