Iulian Marțian

Când amintim de Ipotești sau de Humulești ne gândim fără să vrem la Mihai Eminescu, și respectiv Ion Creangă, tot așa cum legăm indestructibil Stupca de Ciprian Porumbescu și Hordoul de George Coșbuc. Sunt sate care câștigă faimă și notorietate prin izbânzile personale ale unui om devenit reprezentativ și așezat pe postament ca un stindard. E și cazul satului Mintiu. Când spunem Mintiul Român spunem de fapt, și în principal, Iulian Marțian, istoricul și academicianul născut în acest sat la data de 23.06.1867.

Satul Mintiu, pierdut printre Dealurile Năsăudului și având actualmente doar 400 de locuitori, a purtat în trecut denumirea de Blesch-Boaidref (în dialectul săsesc), Rumanisch-Baierdorf (în limba germană) și Szasznemet, respectiv Olahnemeti (în limba maghiară).
Pâlcul de stejari seculari situat în capătul satului, dinspre Nimigea. Pe timpuri, un sat cu sare era un sat bogat și când cimitirul acestuia este întins și îngrijit înseamnă și că a fost, cândva, mult mai populat.
Biserica din Mintiu, cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, a cărei piatră de temelie a fost pusă la cumpăna dintre veacuri, în anul 1900.
În chip tradițional localnicii încă mai folosesc pentru uz casnic saramura concentrată extrasă dintr-o fântână cu slatină.
Pare să fie cea mai veche construcție din sat având în vedere inscripția de pe fațadă: 1853.
Casa fântânii, cu pridvor și croită din bârne de stejar cioplite și prinse în „cetori”.

Iulian Marțian a studiat la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud în perioada 1877-1883, după care a urmat Școala de cadeți (ofițeri) din Sibiu pe care a absolvit-o în anul 1887, iar ulterior acestui moment, ca ofițer de infanterie în armata austro-ungară, și-a desfășurat activitatea în garnizoanele din Trieste, Sarajevo, Liov, Brașov, Cluj și Dej până în anul 1904 când a trecut în rezervă cu gradul de maior și s-a retras la Năsăud unde s-a implicat activ în viața socială a orașului fiind ales președinte al Consiliului Național Român, comandant al Gărzii Naționale și membru pe viață al Astrei, fondând totodată revista cultural-istorică Arhiva Someșană și Muzeul Grăniceresc din Năsăud.

Având avantajul de a cunoaște șase limbi și beneficiind de cărțile vechi și documentele deosebit de valoroase colecționate de-a lungul carierei sale militare, Iulian Marțian a studiat istoria ținutului năsăudean, abordând-o sub aspect arheologic, printre lucrările publicate numărându-se Repertoriul arheologic pentru Ardeal; Urme ale războiului romanilor cu dacii; Ardealul, constatări și lămuriri; Ardealul, istorie și toponimie; Castrul Rodna, contribuții la heraldica veche; fiind astfel un pionier al cercetării arheologice din acest colț de țară.

Un alt merit incontestabil ce trebuie neapărat relevat constă în faptul că întreaga sa colecție de documente a pus-o la dispoziția oamenilor de cultură ai vremii, așa cum rezultă din corespondența purtată cu Nicolae Iorga, Sextil Pușcariu, Constantin Daicoviciu, Nicolae Dăianu și Constantin Moisil, fiind apoi donată către Muzeul Grăniceresc din Năsăud, către Arhivele Naționale și mai ales către Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca. Cu titlu exemplificativ, donația făcută BCU din Cluj-Napoca a cuprins numeroase rarități bibliofile printre care Tetraevangheliarul lui Coresi din anul 1561 (cea mai veche carte românească păstrată în această bibliotecă), alte 900 de volume de carte latină și germană de secol XVII-XIX-lea, documente medievale începând cu secolul XIII-lea, precum și 120 de stampe și reproduceri valoroase.

Pentru toate aceste motive, la propunerea lui Alexandru Lepădatu, în ședința din 27 mai 1933 Academia Română l-a ales MEMBRU DE ONOARE.

Iulian Marțian s-a dovedit a fi un om fără astâmpăr, care a înfăptuit multe în plan militar și pe tărâm intelectual și social; care, în clipele de răgaz, obișnuia să sculpteze în lemn și marmură și care a închis ochii pentru totdeauna la data de 26.10. 1937, fiind îngropat în Cimitirul din Comoara Năsăudului – poate „piatra cea mai prețioasă” depusă în seiful acestui sanctuar.