Category: Drumeții montane

Între muntele mare și marea de la munte.

„Muntele ne învață că numai efortul, lupta cu greutățile vieții dă sens existenței noastre” – Andre Theuriet

E dincolo de orice îndoială că muntele este un dascăl tăcut, priceput, ce ne modelează caracterul, șlefuindu-l cu emoții, întărindu-l cu piedici, cu provocări, îmbogățindu-l cu frumuseți sublime. Dacă suntem discipoli atenți, ascultători, muntele ne explică ce înseamnă întinderea vălurită nesfârșită, măreția de reală catedrală, aerul pur, liniștea adâncă, zborul de vultur, murmurul de izvoare, mireasma de cetini, capriciile vremii. Tot aici putem învăța ce este trufia și smerenia, teama și curajul, adevărata prietenie, spiritul liber, frenezia pregătirii, feeria decorului, „beția” urcușului, voluptatea … Citește mai departe

Pasul Șetref

Pentru a te bucura de natură nu ai nevoie de concediu și nici nu trebuie să te duci până la capătul lumii pentru asta. E suficient un petec nepângărit de pământ, situat în imediata vecinătate, un colț de cer deasupra și câteva clipe libere, lucruri simple, aflate la dispoziția oricui vrea să evadeze, chiar și temporar, din cochilia rutinei zilnice în care, pare, căi ne-am încuiat.

Un punct potrivit de plecare într-o mică drumeție hibernală este Pasul Șetref (818 m altitudine), trecătoarea ce face legătura între Depresiunea Maramureșului și Podișul Transilvaniei, locul în care își dau mâna amical Munții Țibleșului … Citește mai departe

Toroioaga

Pe alocuri, muntele pare pângărit și părăsit.

Obișnuit să ia tot și să nu dea nimic în schimb, omul cotrobăie ca o cârtiță prin măruntaiele muntelui după minereu, îl aduce la suprafață și după ce extrage zăcământul valoros, lasă sterilul morman, la gura minei. Curmă codrul fără pic de milă și brăzdează povârnișurile cu drumuri forestiere pentru a căra în vale lemnul. Decopertează scoarța pământului și excavează roca în carierele ce dau naștere unui peisaj selenar…

În lăcomia după bani și în goana după resurse, omul nu poartă de grijă zilei de mâine și generațiilor care vor veni. Nu-l impresionează … Citește mai departe

Poiana Ponor

O poiană, invadată de verdele crud al ierbii și de parfumatele flori de câmp, poate fi asemănată cu licărul de lumină, ce se întrevede de la o ușă rămasă întredeschisă în capătul unui coridor întunecat.

Paradoxal, chiar dacă le căutăm pe amândouă pentru ocrotirea oferită, poiana e opusul oazei. Dacă în pădure zărim fără opreliști cerul doar când ieșim în luminiș, în pustiul deșertului numai în minuscula insulă de vegetație avem parte de un petec de umbră și suntem la adăpost de soarele strălucitor.

Orice poiană pare o poartă tainică spre lumină. Unele poieni însă, sunt de-a dreptul fermecătoare.

Rezervația … Citește mai departe

În Munții Țibleș

Perspectiva din care privim și puterea de pricepere sunt esențiale pentru etichetarea oricărei activități. O simfonie muzicală poate fi calificată ca o simplă „scârțăială” (termenul așa l-am auzit, așa l-am consemnat) ori un magic aluat de rezonanțe a lemnului lustruit, îmblânzit, călăuzit, de degete măiestre. Și cucerirea unui vârf de munte, pentru oamenii pragmatici, poate părea un lucru absurd, inutil: să urci, pentru a coborî, cu gândul la cele câteva clipe petrecute pe pisc, printre nori. Dacă aș spune că muntele insuflă o stare de beatitudine, de supremă satisfacție, mi s-ar reteza scurt că exagerez. De aceea, mă limitez a … Citește mai departe