Cu doar doi lei…

… putem avea, la picioarele noastre, un petecuț de paradis, uitat parcă dinadins pe pământ. Cu numai doi lei și cincizeci de bani, cât costă un bilet de vizitare al parcului dendrologic din Arcalia, unde ne putem preumbla desculți prin iarba înrourată (udă și crudă), în care putem contempla coroanele copacilor cățărați în cer și surâsul suav al florilor de-nu-mă-uita, în care putem sta locului nestingheriți, ascultând cu ochii închiși trilul de mierlă și foșnetul frunzelor tulburate de vânt. La „viteza de croazieră” cu care ne conducem traiul cotidian, pare potrivit, ca periodic, să punem pe pauză învolburarea viageră și … Citește mai departe

Esperanto (Cel care speră!)

În loc să-l „împărățim”, obișnuim să-l împărțim pe Dumnezeu ca pe o pâine, în felii de religii și să ne batem cu pumnii în piept (în timp ce scrâșnim din dinți și aruncăm priviri de foc către aproapele nostru) că numai „dăraba” (taraba) noastră e arătoasă și gustoasă, de parcă aluatul nu e comun, iar cuptorul nu este unul și același.

Totodată, chiar dacă suntem cu toții frați (având același părinte, doar felurit denumit), rămânem dur și definitiv divizați de limbile folosite. Se pare că răul cel mare s-a revărsat în lume prin amestecarea limbilor la umbra Turnului Babel, urmată … Citește mai departe

Tiberiu Morariu

Spre deosebire de parcursul unui om obișnuit, alcătuit din înaintări și întoarceri, rătăciri și reveniri, luări în altitudine și coborâri la „tabăra de bază”…, întâlnim de-a lungul istoriei și destine demne de sonetul, cu reale urări de ursitoare, compus de Miguel de Cervantes: „Cap compas stabil, vânt bun din pupa și stea clară; drumul, deși nebătut, să-ți fie voios și bine-ales; port prielnic, încăpător și sigur, promițând succes, în care să-acosteze nava-ți, comoară unică și rară.” De o astfel de traiectorie personală de excepție, permanent ascendentă și punctată de victorii repurtate prin virtuți, prin vrednicie, prin verticalitate… a avut parte … Citește mai departe

Coroana Corongișului

Deunăzi, i-am dedicat Corongișului drumeția dezmorțirii – de după iarnă -, a reîntâlnirii cu muntele și cu părtașii de poteci și de momente trăite la înălțime.

Anul Nou-Născut nu știe dacă va fi mai bun decât cel încheiat și în istorie încuiat; nici dimineața, ca orice debut, nu știe ce anume va aduce amiaza; nici primăvara ce făgăduiește – aidoma tinereții – nu știe care dintre promisiuni vor fi împlinite de vară; nici când pleacă la drum, omul nu știe, cu exactitate, surprizele de după clipă, de după cotitură. Nici noi, când am programat tura de munte, n-am fost siguri … Citește mai departe

Minunata lume nouă

„Minunata lume nouă” este un roman-profeție, scris cu măiestrie de Aldous Huxley și publicat în anul 1932, ce pornește de la premisa apariției unei societăți extrem de avansată tehnologic și care, pentru a urmări și îndruma cetățenii, întrebuințează felurite pârghii și metode. Rezultatul constă într-o suită de scene fanteziste – ce astăzi par să se apropie cu pași repezi de realitatea cotidiană – în care singura cultură acceptată sunt preceptele promovate pe canalele de comunicare; în care tradițiile și religia sunt considerate primitive și lipsite de sens; în care oamenii nu mai gândesc cu capul lor, „capătă ceea ce vor … Citește mai departe