Pasiunea vânătorii

„Vânătorul, ca unul care ispitește moartea, știe că Voia lui Dumnezeu e în toate. (…) De bună seamă că Dumnezeu dă fiecăruia ceea ce merită. Și nu altcândva ci atunci când darul e fie plata care doare, fie răsplata care bucură a faptelor și gândurilor noastre trecute.” – Sorin Gârjan, „Mai ții minte, suflete?…”

Cu aproape douăzeci de ani în urmă mi s-a oferit șansa de a urca iarna la munte cu o grupă de vânători, păstoriți cu grijă de inginerul silvic Emilian Horga și care aveau harul de a face din fiecare partidă de vânătoare un prilej de … Citește mai departe

Cum e să fie… fără cătunie

Cântecele de cătănie din Ardeal sunt încărcate de emotivitate. Două dintre cele mai cunoscute spun: „Când era ca să-mi petrec / Da mi-o venit ordin să plec. / Ordin de la-mpărăție / să mă ducă-n cătănie.” (Ionuț Fulea) și respectiv „Frunză verde ca iarba / Tună drace-n ce-i tuna, / Tună-n hiru (firul) paiului / Și-n condeiu neamțului / Să nu poată altu scrie / Alți feciori în cătănie. / Mie cucu mi-o cântat / Neprânzit și necinat / În cătane de plecat. / Mie cucu mi-o horit /Necinat și neprânzit / În cătane de pornit. ” (Grigore Leșe)

Nici … Citește mai departe

Culmea crucilor de fier a Colibiței

Dacă ne oprim un moment și ne rotim privirea dăm, răsfirate peste tot, de dovezile dualității în care ființează omul și lumea lui: pământ și apă; viață și moarte sortită pentru femeie și bărbat; trup (efemer) și spirit (etern), sălășluind în timp și spațiu; răsărit (soarele) urmat de asfințit (luna) pe întreg cuprinsul dintre cei doi poli; albul (lumina) are ca oponent negrul (întunericul); Dumnezeu (virtuțile) se luptă cu diavolul (viciile); binele și frumosul alternează cu răul și urâtul; plăcerile și bucuriile (aversul) vin la pachet cu suferințele și necazurile (reversul); drepturile sunt însoțite de îndatoriri… Și toate astea dinadins … Citește mai departe

La adăPOST

Cu mulți ani în urmă, bunicul Macedon mă învăța: „Nu-i destul, dacă omul doar se înfruptă dintr-o tăpsâie cu cartofi copți în ler și o cantă cu moare de cureci. E musai să-și plece și genunchii, să-și pună căpăstru la năravuri și la gura bogată și spartă.”

Postul are mai multe componente, fiind, înainte de toate, o provocare și o reală probă de încercare. Nu sunt nici atât de lesne – precum par – și nici grele din cale-afară (precum suntem tentați să credem) silințele de potolire existențială și de schimbare comportamentală. Ambele străduințe sunt însă absolut necesare căci, pe … Citește mai departe

Prima (zi) din ultima (lună)

Întâmplător, sau poate dimpotrivă, a căzut prima zăpadă tocmai de ziua noastră. Din cer a pogorât, ca un dar de mare preț, albul (neînceput și nemărginit) ce purifică, ce acoperă și netezește, ce înfrumusețează…

Încântați de cadou, dornici de drumeție, dimineața devreme și într-o atmosferă duminicală, de catedrală – în care și clopotele parcă bat mai ponderat -, am urcat în munții cei cărunți, călcând cărare, inspirând adânc curatul și contemplând îndelung înaltul, ramul, dealul, satul…

Pe drumeagul de sub culme și privind mereu înapoi, spre piramida Măgurii – ce stă de strajă la hotarul dintre Rodna și Maieru -, … Citește mai departe